A.

Sunt mica din nou. Atat de mica incat nu ma vede nimeni. Imi aplec genele sa ascund sub ele lacrimi. Nu vreau sa vada nimeni tristetea, vreau ca lumea sa vada numai ce este frumos la mine. Candva credeam ca si tristetea are frumusetea ei. De fapt e o boala care te mananca incet, ca rugina, ca un mucegai ce iti invaluie inima si ochii. Si tu ma faci atata de trista…

E minunat cand gasesti pe cineva care nu cauta numai frumosul la tine. Cineva care iti vede tristetea, dar o iubeste. Mucegaiul, ciuma, toate sunt minunate daca le porti tu. Noroiul este aur doar pe mainile tale. Praful este stralucire numai pe hainele tale, iar mizeria este nepretuita doar sub talpa ta.

Sa te ating cu varful unui deget… cum ar fi sa te ating doar cu varful unui deget dupa ce te-am tinut in brate de atatea ori? Dar ce chin este sa nu te pot vedea zile in sir, saptamani, luni… am fost atata de proasta sa te las sa pleci. Dar poate nici nu ti-ai fi dorit sa mai ramai. De asta mi-e cel mai frica. 

Te rog, nu ma uita.