In cautarea pacii

"Fii umil, caci esti facut din pamant. Fii nobil, caci esti facut din stele."

Doamne, o mana straina imi scrie viata. Nu ma pot impotrivi poruncii ei… ma zdrobeste.

Acest strain imi este inima.

N-ai vrea sa o primesti inapoi? Aici pe pamant nu imi este de nici un folos.

Ti-o dau inapoi asa, nu vreau nimic in schimb. E inutila. Pentru ce mi-ai dat o inima cand dragostea ei se iroseste? Ori pentru ce nu mi-ai dat si mie un chip de miere si cuvinte potrivite? Fara ele, inima imi este o povara…

Dragostea ei se iroseste  ca un vin nobil care curge pe podea. Cupa regelui nu e de gasit.

Poftim Doamne, iti dau vinul inapoi, pe jumatate gol, tine-l sau fa ce vrei cu el. Tine-l pana se strica de tot si devine acru si vechi, tine-l pana cand nimeni nu se va mai incumeta sa-l guste.

Nici nu vreau sa mai incerc s-o daruiesc cuiva- ce sa faca cu ea? Toti sunt stangaci cand vine vorba de inimi.

Mi s-a acrit de ea, nu vreau s-o mai vad, vreau s-a stiu cat mai departe de mine pana voi uita si cum arata, astfel incat daca as revedea-o candva, sa trec pe langa ea calcand-o fara regret.

Si n-as mai plange vreodata. Sa plangi… izvorul lacrimilor nu sunt ochii, ci inima. Fara ea nu voi mai plange. Sa planga doar cei ce se caiesc. Nu si cei ce vor iubire.

Imi plec fruntea in fata  celor ce stiu sa iubeasca. Imi plec fruntea, imi plec capul, imi plec umerii, si plec. Pentru ca ma simt mica pe langa ei. Sau poate pentru ca sunt mica.

Doamne, pune-mi inima sa doarma in pace, intre o mie de faclii ascunsa-ntr-un albastru mormant. Epitaful va spune celor ce se vor opri sa asculte: “Aici se odihneste inima fara chip si fara nume.”. Eu voi juca pe mormantul ei. Privighetoarele vor amuti uimite. Si nimic pe pamant nu le-ar putea face sa cante din nou. Tarana va fi plina de plansul inimii mele. Singure calcaiele mele il vor auzi. Fruntea-mi va fi surda la tarana. Si nimeni n-o va gasi inainte ca trupul meu sa fi cazut la picioarele tale, greu ca o pasare moarta.

Si cand imi vei lua inima, Doamne… voi pune mana pe piept si va fi pustiu. Ochii mei vor fi goi si cuvintele sterpe. Dar nimeni nu-si va da seama… fiecare va fi ocupat cu inima lui. Lumea va fi neschimbata: sus se va roti acelasi cer, jos se va intinde acelasi pamant. Doar eu le voi privi pe toate cu ochii reci, de mort. Si stelele nu-mi vor mai sopti visele lor. Nici soarele nu va mai canta de bucurie. Norii nu vor mai fi furiosi si intunericul tacut. Vor fi toate asemeni mie: moarte.

O ultima data te rog, Doamne. Ia-mi inima. Stiu ca doar pentru tine mai valoreaza ceva.