Inrobirea canarului

I
Te-au prins, mic canar de aur.
Te-au prins iar acum aripile iti sunt de prisos.
Teau prins iar acum cantecul serveste ca amuzament domnisoarelor plictisite.
Cat de ridicol iti porti acum mantia regala cocotat pe o stinghie prapadita.
Si cat de trist e trilul tau ramas fara raspuns.
Te-au prins mic canar de aur...

vreau o fericire doar a mea

vreau o fericire doar a mea. nu mai vreau sa simt ca toata planeta imi imparte sentimentele. toti se iubesc ca nebunii. eu vreau sa iubesc... dar altfel.

intre cer si pamant

Gata cu pretentiile de poet beat de stele. Hai cu picioarele pe pamant, copile. Cuvintele umflate au fost deja tocate de prea multi. Tocmai aceia asemeni mie ii dispretuiesc, din cauza noastra s-a pierdut magia. Imi cer scuze.

Voi incerca sa remediez problema.
Framantari, dureri? Sa le lasam in seama profesorilor de literatura si altor oameni ce nu si-au gasit un rost adevarat pe lumea asta. Oamenilor ce traiesc intr-o iluzie.
Am fost si eu acolo. Mai am momente cand ma intorc in acea iluzie.

Problema mea: sunt prinsa la mijloc. Nu sunt o visatoare, dar nici o realista. Nu am nici o convingere.
Care sa fie calea adevarata?
Si din nou sunt tentata sa raspund: visul. Ce ademenitoare e iluzia poeziei, a plutirii.
Ah, poarta-ma departe, ia-ma dulce vis, sunt numai a ta.

Pe o coarda de vioara

Ah, sa dansam pe o coarda de vioara,
sa ne lasam putrati de-arcus in parti,
si sa lasam nefericirea sa ne piara
alaturi de-ntelepte cuvintele din carti.

Si sa inchidem ochii pe coarda de vioara,
din trupul meu sa para c-ar creste bratul tau
si umaru-ti si spatele sa simti ca se-nfioara,
sub degetele mele sa fii ferit de rau.

Padurea de liliac

Nu iti zic adio! Iti zic pe curand.
Ne intalnim deseara in visul meu, sau daca vrei la tine...
Sa zburam printre stele tinandu-ne de mana,
Sa apunem soarele cu un sarut,
Sa amutim pasarile doar c-o soapta
in padurea de liliac.

Lui Alex.

Asculta-ma un minut macar.
Auzi?
Asculta-ma cum respir,
Cum imi tremura inima pe-o coasta
Si-o face sa vibreze pana tremur toata.
Si iarba din jurul nostru tremura.
Si felinarele din Bega tremura.
Si frunzele, si masinile, si strazile tremura.
Asculta-ma si nu mai zambi atat de linistit de parca lume-ar sta in loc.

A.

Sunt mica din nou. Atat de mica incat nu ma vede nimeni. Imi aplec genele sa ascund sub ele lacrimi. Nu vreau sa vada nimeni tristetea, vreau ca lumea sa vada numai ce este frumos la mine. Candva credeam ca si tristetea are frumusetea ei. De fapt e o boala care te mananca incet, ca rugina, ca un mucegai ce iti invaluie inima si ochii. Si tu ma faci atata de trista…

E minunat cand gasesti pe cineva care nu cauta numai frumosul la tine. Cineva care iti vede tristetea, dar o iubeste. Mucegaiul, ciuma, toate sunt minunate daca le porti tu. Noroiul este aur doar pe mainile tale. Praful este stralucire numai pe hainele tale, iar mizeria este nepretuita doar sub talpa ta.

Sa te ating cu varful unui deget… cum ar fi sa te ating doar cu varful unui deget dupa ce te-am tinut in brate de atatea ori? Dar ce chin este sa nu te pot vedea zile in sir, saptamani, luni… am fost atata de proasta sa te las sa pleci. Dar poate nici nu ti-ai fi dorit sa mai ramai. De asta mi-e cel mai frica. 

Te rog, nu ma uita.